Beatrice Mahler, managerul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, anunță că un bebeluș de cinci luni a murit, joi, din cauza TBC, în acest spital, fiind al doilea caz de deces la un copil infectat cu bacilul Koch în ultima perioadă, la această unitate medicală. Medicul spune că părinții nu au mers la spital cu copilul de teama infectării cu COVID. Mahler face apel la populație „să NU amâne vizita la medic”.
„Azi a fost o zi foarte tristă pentru că un copil de cinci luni, bolnav de tuberculoză, a murit în ‘Marius Nasta’ şi este al doilea caz pe care-l avem anul acesta, al doilea copil bolnav de tuberculoză, moare în Institutul «Marius Nasta» şi nu suntem singurul spital care are copii internaţi cu tuberculoză.”, a povestit Mahler.
Medicul Beatrice Mahler, manager al Institutului „Marius Nasta”, a declarat că, spre deosebire de primele două valuri ale pandemiei de COVID, în acest al treilea val ajung la spital pacienți tineri și care, din cauza infecției cu SARS-CoV-2, suferă ischemie de membru, ajungând chiar la amputarea membrelor!
Aproape 400.000 de români s-au vaccinat până în prezent cu vaccinul anti-COVID AstraZeneca și niciunul nu a suferit până acum tromboze, a declarat coordonatorul campaniei de vaccinare, medicul militar Valeriu Gheorghiță.
Carmen Dorobăț, medic primar infecționist la Spitalul de Boli Infecțioase Iași, a vorbit, joi seară, despre regulile privind înmormântările COVID-19, adoptate în urmă cu un an și modul în care acestea ar putea fi adaptate din mers, pentru ca evenimentele să se desfășoare conform tradiției.
Doi marinari români au fost răniți pe o navă aflată în Malaezia. Ei au suferit arsuri pe 40-50% din suprafața corporală, după ce au fost atinși de combustibilul încins, când lucrau în sala mașinilor.
Islanda, statul care permite intrarea de la începutul lunii aprilie fără control suplimentar tuturor călătorilor, cu un certificat de vaccinare anti-COVID-19, a anunțat joi obligativitatea testării la sosire.
Un angajat a deschis focul, joi, la o fabrică de mobilă din Texas. Atacul armat s-a soldat cu cel puțin un mort și cinci răniți, printre care și un polițist.
Dramă fără sfârșit în familia unui dintre părinții jurnalismului de investigație din România. Emanuel Isopescu s-a stins din viață în septembrie 2020, iar la mai puțin de un an de zile a trecut în lumea drepților și fiica sa Cătălina. Avea doar 49 de ani și era încă un nume în lumea modei, chiar dacă de ceva vreme cocheta cu piața de publicitatate.